hitit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HITÍT, -Ă, hitiți, -te, s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. Persoană care făcea parte dintr-o populație de limbă indo-europeană care a pătruns în mileniul al II-lea
a. Cr. în Asia Mică.
2. Adj. Care aparține hitiților (
1), privitor la hitiți. ♦ (Substantivat,
f.) Limba vorbită de hitiți. – Din
fr. hittite.hitit (Marele dicționar de neologisme, 2000)HITÍT, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) al unei populații indo-europene din Asia Mică (al II-lea mileniu a. Chr.). ◊ (s. f.) limbă vorbită de hitiți, cu scriere folosind caractere cuneiforme babiloniene. (< fr., engl.
hittite)
hitit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hitít adj. m.,
s. m.,
pl. hitíți; adj. f.,
s. f. hitítă, pl. hitíte