hireș (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) híreș, -iș, V. fireș.
hireș (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) híreș, -ă adj. (ung. hires. Bern. 1, 413). Maram. Vestit, ilustru. – Și hiriclit, -uclit.
hireș (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
híreș, -e, adj. – 1. Frumos, mândru. 2. Strașnic, grozav: „Tri și patru mi-oi afla / Mai hireș ca dumneata” (Calendar 1980: 25). – Din magh. hires „renumit, vestit, celebru” (Gh. Radu 1970).