hir (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hir s. n. – Știre, veste, noutate. –
Var. hiriu. Mag. hir (DAR). În
Trans. –
Der. hireș, adj. (faimos, celebru), din
mag. hires.hir (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)hir1, -e, s.n. – Fir, tulpină: „P-on hiruț de iarbă mare” (Calendar 1980: 86). – Cf. fir (< lat. filum).
hir (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)hir2, -i, s.n. – Veste, știre, noutate: „Ce hir i la mamă-mea?” (Țiplea 1906: 189). – Din magh. hir „veste„.