hicăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HICĂÍ, hicăiesc, vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A bate, a chinui un câine. –
Et. nec.hicăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hicăí (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. hicăiésc, imperf. 3
sg. hicăiá; conj. prez. 3
să hicăiáscă