hercule (Dicționar de neologisme, 1986)HÉRCULE s.m. (
Liv.) Om voinic, robust. / < fr.
hercule, cf.
Hercule – erou legendar din antichitate].
hercule (Marele dicționar de neologisme, 2000)HÉRCULE s. m. (fam.) om voinic, robust. (< fr.
hercule)
hercule (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)HERCULE 1. V. Herakles. 2. Constelație din emisfera boreală, situată între constelațiile Lyra și Coroana Boreală. Este vizibilă mai ales primăvara și vara. În
H. se află
apexul solar. Cea mai importantă stea din constelație este giganta roșie α-Herlis sau Ras Algethi. Conține mai multe stele duble și roiuri globulare, cel mai cunoscut fiind M-13 (descoperit, în 1714, de E. Halley), vizibil chiar și cu binoclul. Numele popular:
Omul.hercule (Mic dicționar mitologic greco-roman, 1969)Hercule =
Hercules.hercule (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Hercule m.
Mit. erou, fiul lui Joie și al Alcmenei, faimos prin isprăvile sale, printre cari cele 12 întreprinderi eroice numite
Muncile lui Hercule: 1. răpunerea leului din Nemèa;
2. omorîrea Hydrei din Lerna;
3. prinderea mistrețului din Erymanth;
4. goana păsărilor din lacul Stymphal;
5. prinderea ciutei cu picioarele de aramă;
6. învingerea Amazonelor;
7. curățirea staulelor lui Augias;
8. scăparea Cretanilor de Minotaur;
9. răpirea cailor lui Diomede;
10. moartea lui Geryon; 11. răpirea merelor de aur din grădina Hesperidelor;
12. aducerea lui Theseu din infern. Eroul muri în dureri cumplite, cauzate de tunica înveninată a centaurului Nessus, ce-i trimisese soția sa Dejanira. ║ m.
fig. om foarte robust.