henoteism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HENOTEÍSM s. n. Formă primitivă de religie, care face trecerea de la politeism la monoteism, în care una din divinitățile adorate devine principalul obiect de cult. – Din
germ. Henotheismus, fr. hénothéisme.henoteism (Dicționar de neologisme, 1986)HENOTEÍSM s.n. Formă de religie în care credincioșii se închină unui singur zeu, fără a exclude existența altora. [Pron.
-te-ism. / < fr.
hénothéisme, germ.
Henotheismus, cf. gr.
heis, henos – unu,
theos – zeu].
henoteism (Marele dicționar de neologisme, 2000)HENOTEÍSM s. n. formă primitivă de religie în care credincioșii se închină unei singure divinități, fără a exclude existența altora. (< fr.
hénothéisme)
henoteism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)henoteísm s. n.