haz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HAZ, (rar)
hazuri, s. n. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie; veselie. ◊
Vorbe de haz = vorbe spirituale, glume. ◊
Expr. A face haz = a se veseli, a petrece glumind; (cu determinări introduse prin
prep. „de”) a face glume pe seama cuiva, a-și bate joc, a râde de cineva sau de ceva.
A face haz de necaz = a-și ascunde necazul, făcând glume sau simulând voia bună. ♦ Calitatea cuiva de a înveseli pe cei din jur prin firea sa veselă, prin glume sau prin vorbe spirituale. ◊
Expr. A fi cu haz = a fi plin de duh, a avea umor.
2. (
Înv.) Plăcere, bucurie (pe care o simte cineva sau pe care o faci cuiva). ◊
Expr. A face haz (de cineva sau de ceva) = a-i plăcea de cineva sau de ceva.
A nu face haz de cineva (sau de ceva) = a nu da importanță cuiva (sau unui lucru), a nu lua în seamă.
3. Calitatea cuiva de a plăcea (prin veselie, spirit, farmec, grație etc.). ◊
Loc. adj. și adv. Cu haz = plăcut, nostim. ◊
Expr. (
Ir.)
Știi că ai (sau
are)
haz? = știi că-mi placi (sau că-mi place)? știi că ești (sau că e) bine? – Din
tc. haz.haz (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)haz (házuri), s. n. –
1. Stare de bună dispoziție, plăcere, veselie. –
2. Farmec, lipici. –
3. Vorbă de duh, nostimadă. –
Mr. haze. Tc. haz (Șeineanu, II, 213; Lokotsch 856; Ronzevalle 80),
cf. ngr. χάζι. –
Der. hazliu, adj. (nostim);
hazos, adj. (nostim; plin de haz, spiritual).
haz (Dicționaru limbii românești, 1939)haz n., pl.
urĭ (turc. [d. ar.]
hazz; ngr.
házi). Farmec, atracțiune:
această fată, această glumă are mult haz, n´are nicĭ un haz. A face haz de cineva, de ceva, a-țĭ plăcea cineva, ceva:
nu fac eŭ haz de acest actor, de acest teatru, de această mîncare.haz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!haz s. n.haz (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)haz n.
1. grație, plăcere:
jucării pline de hazul și farmecul copilăresc CR.;
2. glumă, petrecere:
să vedeți haz acuș AL.;
cu haz, nostim;
a avea haz, a fi nostim;
a face haz (
de ceva, de cineva), a râde petrecând:
fiecare la rândul său povestia câte-o batjocură... și făcea un haz nespus GHICA;
3. a face haz (pe cineva), a ținea la dânsul, a-i plăcea mult:
mă face haz Ministru AL. [Turc. HAZZ, plăcere, mulțumire].