hatâr (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HATÂR, hatâruri, s. n. (
Pop. și
fam.)
1. Plăcere, poftă, plac. ◊
Expr. Pentru (sau
de, în)
hatârul (cuiva sau a ceva) = de dragul (cuiva sau a ceva); pentru a face plăcere (cuiva). (
Înv.)
De hatârul (unui lucru) = mulțumită, datorită, grație (unui lucru).
2. Favoare, concesie; serviciu. ◊
Expr. A face (cuiva)
un hatâr = a acorda (cuiva) o favoare; a satisface (cuiva) o dorință sau un capriciu. – Din
tc. hatir.hatâr (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hatấr (
pop.,
fam.)
s. n.,
pl. hatấrurihatâr (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hatâr n.
1. favoare:
se hotărî să vie mai mult de hatârul lor ISP.;
2. plăcere, poftă:
neputându-le strica hatârul CR. [Turc. HATYR].