harpon (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HARPÓN, harpoane, s. n. Unealtă în formă de lance, constituită dintr-o bară metalică sau de lemn și un vârf metalic în formă de săgeată, prinsă cu o frânghie lungă și groasă și întrebuințată la vânarea balenelor, a rechinilor etc. – Din
fr. harpon.harpon (Dicționar de neologisme, 1986)HARPÓN s.n. 1. Instrument de fier asemănător unei lănci, legat la un capăt de o frânghie lungă și folosit la vânătoare de balene.
2. Ac gros sau trocar pentru biopuncții. [< fr.
harpon].
harpon (Dicționar de argou al limbii române, 2007)harpon, harpoane s. n. (intl.) 1. operațiunea de arestare a unui infractor
2. detenție
3. (tox.) ac de seringă folosit la injectarea intravenoasă a drogurilor
harpon (Marele dicționar de neologisme, 2000)HARPÓN s. n. 1. instrument de fier asemănător unei lănci, legat cu un capăt de o frânghie lungă, folosit la vânarea balenelor. 2. dispozitiv de marinari pentru a prinde diferite obiecte. 3. rachetă navă-navă din dotarea marinei SUA. 4. ac gros sau trocar pentru biopuncții. (< fr.
harpon)
harpon (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)harpón s. n.,
pl. harpoáne