haramin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HARAMÍN, haramini, s. m. (
Înv. și
reg.) Haiduc (
1). ♦ Om rău, fără inimă. – Din
tc. harami, bg.,
scr. haramija.haramin (Dicționaru limbii românești, 1939)haramín m. (turc.
harami, tîlhar, supt [!] infl. luĭ
hain; ngr.
haramis, alb.
haramí, bg. sîrb. rut.
haramija, ung.
haramia și
-mja. V.
haram).
Vechĭ. Om nelegĭuit, asasin.
haramin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)haramín (
înv.,
reg.)
s. m.,
pl. haramíniharamin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)haramin m.
1. hoț de codru, haiduc:
voi, vitejilor, haraminilor ! POP.;
2. tâlhar:
haraminul de Trăsnea CR. [Turc. HARAMI].