harac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HARÁC, haraci, s. m. V. arac.harac (Dicționaru limbii românești, 1939)harác și (maĭ des)
harág m. (ngr.
haráki, hárakas, băț, linie, d. vgr.
harax, hárakos, harag, d.
harásso, imprim; turc.
herek, bg.
harak. V.
haracĭ, hereghie, caracter). Riglă, linie de liniat pe hîrtie (Vechĭ). Băț înfipt în pămînt de sprijinit vița saŭ alte plante agățătoare. – Spre Olt
arac.harac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)harac m. V.
arac.