harabagiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HARABAGÍU, harabagii, s. m. (
Reg.) Căruțaș. – Din
tc. arabaci.harabagiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)harabagíu (
reg.)
s. m.,
art. harabagíul; pl. harabagíi, art. harabagíii (-gi-ii)harabagiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)harabagiu m. Mold. cărăuș:
Moș Nichifor era harabagiu CR. Turc. ARABADJY].
harabagiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)harabagíŭ m. (turc.
῾arabağy). Transportator cu habrabaŭa, cărăuș.