halogenură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HALOGENÚRĂ, halogenuri, s. f. Compus al unui halogen cu un element chimic, cu un radical organic sau anorganic. – Din
fr. halogénure.halogenură (Dicționar de neologisme, 1986)HALOGENÚRĂ s.f. Compus al unui halogen cu alte elemente chimice sau radicali organici. [< fr.
halogénure].
halogenură (Marele dicționar de neologisme, 2000)HALOGENÚRĂ s. f. compus al unui halogen cu un alt element sau cu un radical. (< fr.
halogénure)
halogenură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)halogenúră s. f.,
g.-d. art. halogenúrii; pl. halogenúri