halogen (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m.,
adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri.
2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din
fr. halogène.halogen (Dicționar de neologisme, 1986)HALOGÉN s.m. (
Chim.) Denumire generică dată elementelor fluor, clor, brom și iod, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. //
adj. Care dă naștere la săruri. / < fr.
halogène, cf. gr.
hals – sare,
gennan – a produce].
halogen (Marele dicționar de neologisme, 2000)HALOGÉN, -Ă I.
adj. care produce săruri. II. s. m. denumire generică dată elementelor fluor, clor, brom și iod, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. (< fr.
halogène)
halogen (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)halogén adj. m.,
s. m.,
pl. halogéni; adj. f. halogénă, pl. halogéne