halocromie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HALOCROMÍE s. f. (
Chim.) Fenomen de colorare a unor compuși organici când se transformă în săruri. – Din
fr. halochromie.halocromie (Dicționar de neologisme, 1986)HALOCROMÍE s.f. Fenomenul de colorare a unor compuși organici când aceștia se transformă în săruri. [Gen.
-iei. / < fr.
halochromie, cf. gr.
hals – sare,
chroma – culoare].
halocromie (Marele dicționar de neologisme, 2000)HALOCROMÍE s. f. fenomen de închidere a culorii unor compuși organici când aceștia se transformă în săruri. (< fr.
halochromie)
halocromie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)halocromíe (-lo-cro-) s. f.,
art. halocromía, g.-d. halocromíi, art. halocromíei