halău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HALĂU s. n. (
Reg.) Crâsnic (de pescuit). – Din
magh. háló.halău (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))HALĂU2 s. n. (
Reg.) Troacă. –
V. vălău.halău (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)halău2, s.n. sg. (reg., înv.) ceartă.
halău (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)halắu (haláie), s. n. – Năvod, plasă de pescuit. –
Var. hălău, aloavă. Mag. haló (DAR; Cihac, II, 504),
cf. sb.,
cr. (h)alov (Miklosich,
Fremdw., 74), de unde
var. Diez,
Gramm., I, 128, se gîndea la
gr. ἀλιεύειν „a pescui”.
halăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)halắŭ n., pl.
ăĭe (ung.
hálo, rețea, plasă. V.
poclăŭ).
Vest. Suc. Tîrboc. Crîsnic, leșnic. – În Dîmb.
hălăŭ, în Olt. și
alăŭ și (după sîrb.
alov și
alóv, pl.
-oáve. Cp. cu
acăŭ, acov. V.
valăŭ.halău (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)halắu, s.n. – Jgheab din lemn în care se pune sare pentru oi și, în general, mâncare la animale. – Din valău (< magh. vállu).
halău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)halắu (
reg.)
s. n.,
art. halắul; pl. halắiehalău (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)halău n. plasă de prins pește:
ia halăul și vezi de-i putea să prinzi vre-o fâță de pește ISP. [Ung. HÁLÓ].