hac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HAC1, (
2)
hacuri, s. n. 1. (În
expr.)
A-i veni (cuiva sau la ceva)
de hac = a găsi modalitatea, sistemul de a învinge, de a face inofensiv pe cineva sau ceva care supără, care provoacă nemulțumiri.
2. (
Înv.) Salariu, leafă. – Din
tc. hak.hac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HAC2, hacuri, s. n. (
Reg.) Un fel de cui de fier care se bate iarna pe talpa încălțămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. – Din
ucr. hak.hac (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)hac3, hácuri, s.n. (reg.; mai ales la pl.) vreascuri, târși, ramuri tăiate, crăci dărâmate, surcele.
hac (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)hac4, hácuri, s.n. (reg.) chip, putință, modru; asemănare, pereche.
hac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hac (hácuri), s. n. – Retribuție, remunerație, răsplată, salariu, leafă. –
Mr. hache. Tc. hakk „drept” (Șeineanu, II, 193; Meyer 145; Ronzevalle 81),
cf. ngr. χάϰι,
alb. hak, sb.,
bg. hak (Berneker 383).
Sec. XVIII,
înv., astăzi se folosește numai în expresia
a-i veni de hac, cf. ngr. λέου ἔνα χάϰϰ. Din
rom. provine
rut. hak (Berneker 383).
hac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hac (hácuri), s. n. – Cui de potcoavă.
Germ. Haken, prin intermediul
pol.,
rut. hak (Cihac, II, 133; DAR).
hac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hac (hácuri), s. n. – (
Trans.) Surcele, vreascuri.
Germ. Hack(holtz). –
Cf. hăcui.hac (Dicționaru limbii românești, 1939)1) hac n., pl.
urĭ (turc. [d. ar.]
hakk, adevăr, dreptate, socoteală, sumă datorită [!], datoriĭ; ngr.
hákí, alb. bg.
hak, leafă).
Mold. Vechĭ. Ceĭa ce se datorește, plată în natură, leafă, simbrie:
a da, a lua, a-țĭ primi hacu. Timp servit:
ca o slugă ce șĭ-a primit hacu (Con. 149). Cheltuĭelĭ de gospodărie.
Azĭ. Fam. A veni de hac (cuĭva saŭ unuĭ lucru), a-l învinge, a-l da gata. – Vechĭ și
a veni la hac cuĭva, a-l învinge;
a da peste hac, a o păți.
hac (Dicționaru limbii românești, 1939)2) hac n., pl.
urĭ (pol.
hak, rut.
gak, d. germ.
haken, cîrlig). Caĭa, colț de potcoavă.
hac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hac1 (răfuială)
s. n.