gătej (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GĂTÉJ, găteje, s. n. Creangă subțire și uscată care servește la aprinderea focului; vreasc. –
Cf. sl. gatĩ.gătej (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gătéj (gătéje), s. n. – Vreasc.
Sl. gatĭ „snop” (DAR);
cf. gat. –
Der. gătejel, s. n. (vreasc);
gătejel, s. m. (pasăre, Sylvia atricapilla).
gătej (Dicționaru limbii românești, 1939)gătéj și
gîtéj n., pl.
e (cp. cu vsl.
gatĭ, grămadă, rus.
gatĭ, zăgaz; sîrb.
gat, ung.
gát). Vreascurĭ, crăngĭ [!] uscate adunate p. foc.
gătej (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)gătéj, -e, s.n. – Vreasc; creangă subțire și uscată. – Din sl. gatǐ “snop” (DA cf. DER).
gătej (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gătéj (
reg.)
s. n.,
pl. gătéjegătej (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gătej n.
1. nuia de alun;
2. pl. crengi uscate de aprins focul. [Cf. slav. GATĬ, îngrădire din găteje].