găoază (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)GĂOÁZĂ s. f. Anus. (pare să provină din
lat. cavum = gaură (
cf. găoace) +
suf. -ză; după DAR, din
sl. (neatestat)
*gązŭ, dar
cf. bg. găz, sb. guz, pol. guzica, rus. guzno, care sunt mai puțin acceptabile d.p.d.
v. fonetic; deriv. din
gr. medie
γάβος = groapă este improbabilă (Cihac))
găoază (Dicționar de argou al limbii române, 2007)găoază, găoaze s. f. (pop.) 1. anus.
2. vagin.
3. (
peior.) fată; femeie.
găoază (Dicționaru limbii românești, 1939)găoáză (
oa dift.) f., pl.
e (rudă cu
găoace).
Triv. Orificiŭ (la trup).
găoază (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)găoáză (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. găoázei; pl. găoáze