gămălie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GĂMĂLÍE, gămălii, s. f. Parte îngroșată în formă de sferă mică de la capătul unui ac, al unui chibrit etc. – Din
magh. gomoly.gămălie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gămălíe (gămălíi), s. f. –
1. Cocoloș, bulgăre, bulb. –
2. Parte îngroșată în formă de sferă mică la capătul unui ac sau cui. –
3. (
Arg.) Cap, minte, dovleac.
Sb.,
slov.,
cr. gomolj „bulb” (Cihac, II, 144; Berneker 326; DAR),
cf. mag. gomoly(a); „cocoloș”, poate aflat și în legătură cu
mag. gömböly „ac cu gămălie”. Este dublet al lui
măgălie, s. f. (
Trans. și
Mold., capsulă de mac), cu metateză, poate sub influența lui
măciulie.gămălie (Dicționar de argou al limbii române, 2007)gămălie, gămălii s. f. (glum.) gland al penisului.
gămălie (Dicționaru limbii românești, 1939)gămălíe f. (sîrb.
gomila, grămadă; rus.
gomóla, gomólĭa, gomúlĭa, gămălie; nsl.
gomolĭ, bulb,
gomolĭa, grămadă; ung.
gomoly, ghem. Bern. 1, 326. Cp. și cu
gălămoz). Bulb la capătu unuĭ bețișor saŭ unuĭ ac, ca la chibriturĭ, la boldurĭ, la cotoru maculuĭ ș. a.
Ac cu gămălie (vest), bold. – Și
măgălie (est). V.
măcĭulie.gămălie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gămălíe s. f.,
art. gămălía, g.-d. art. gămălíei; pl. gămălíi, art. gămălíilegămălie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gămălie f. capătul mai gros al acului:
acele cu gămălie servă la prins și nu la cusut. [Ung. GOMOLY, boț].