găleată (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GĂLEÁTĂ, găleți, s. f. 1. Vas de lemn, de metal etc. de forma unui trunchi de con cu baza mare în partea superioară, cu toartă, folosit pentru transportul (și păstrarea) unor lichide, unor materiale granulare sau pulverulente etc.; conținutul acestui vas; căldare. ◊
Expr. A ploua (sau
a turna)
cu găleata = a ploua foarte tare, torențial.
2. Veche măsură de capacitate pentru lapte, cereale etc., a cărei valoare a variat în timp, pe regiuni și pe substanțe; conținutul acestei măsuri.
3. Dijmă în grâne care se percepea în evul mediu, în țările române. –
Lat. galleta.găleată (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)găleátă (găléți), s. f. –
1. Vas de lemn, căldare. –
2. Vas, recipient. –
3. Veche măsură de capacitate, pentru lapte (15,12 litri), brînză (6,3 kg) și cereale (80 litri). –
4. Dare la fisc, pe cereale, introdusă de Mihnea II, în 1585. –
5. (
Arg.) Buzunar. –
Mr. găleată, megl. găletă. Lat. gallĕta (Candrea,
Rom., XXXI, 311; Densusianu,
Filologie, 447; Candrea,
Éléments, 73; Pușcariu 697; Candrea-Dens., 715; REW 3656; DAR; Battisti, III, 1752).
Cf. alb. galetë, it. galleta, v. fr. jaloie. Der. din
lat. calathus (Philippide,
Principii, 66) pare greșită.
Mag. galéta, ceh.,
slov.
galeta (considerat de Cihac, II, 113, ca etimon al
rom.),
pol. gialeta, gieleta (care, după Miklosich,
Wander., 22, ar proveni din
rom.), par bazate pe
lat. med. galleta (Berneker 292); Candrea,
Elemente, 401, la consideră că provin din
rom.găleată (Dicționar de argou al limbii române, 2007)găleată, găleți s. f. (intl.) 1. buzunar.
2. (
tox.) instrument artizanal de filtrare a fumului, confecționat dintr-o jumătate de sticlă de plastic de doi litri și o sticlă de un litru.
3. (
er.) vagin supradimensionat.
găleată (Dicționaru limbii românești, 1939)găleátă f., pl.
ețĭ și (vechĭ)
ete (mlat.
galléta, o măsură de capacitate; it.
galletta, dalm.
galeta, alb.
galetă; vfr.
jaloie, sp.
galleta. D. lat. vine germ.
gelte, ĭar d. rom. ung. slov. ceh.
galeta, pol.
gieleta, rut.
géleta și
gelétka). Vas făcut din doage, azĭ și de metal (căldare) de scos apă (în est
cĭutură), de muls (în est
doniță și
șiștar), de cărat var la zidit (cĭubăr, hîrdăŭ) ș. a. Conținutu acestuĭ vas.
Ploŭă cu găleata (vest), ploŭă cu cofa, torențial.
Est. Vas lat oval tot din doage în care se clăteaŭ paharele la cîrcĭumă (V.
găletar).
Vechĭ. Măsură de capacitate p. lapte (12 ocale), p. brînză (5 ocale. Brașov), p. grîne (un sfert de fîrtaĭ) ș. a. Un bir maĭ ales pe cereale, pus întîĭa oară de Mihnea-Vodă (1577). V.
ferie, ferdelă.găleată (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)găleátă s. f.,
g.-d. art. găléții; pl. găléțigăleată (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)găleată f.
1. vas de lemn sau de metal, de scos apă sau în care se mulg oile: ciubăr, ciutură;
2. ceeace conține o găleată;
3. măsură de grâne:
o găleată din Ardeal are 250 litre; 4. od. dare pe cereale, pusă întâia oară de Mihnea-Vodă la 1577. [Lat. vulg. GALLETA, vas de vin].