găina - explicat in DEX

găina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
GĂINÁ¹, pers. 3 găinează, vb. I. Refl. (Despre păsări) A-și lepăda găinațul; a se găinăța. [Pr.: gă-i-] – Din găinaț (derivat regresiv).

găina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
GĂINÁ², găinez, vb. I. Intranz. (Rar; despre oameni) A lâncezi; a boli. [Pr.: gă-i-. – Var.: găiní vb. IV] – Din găină.

găina (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
GĂINA, culme muntoasă în S M-ților Bihor, în zona de izvoare a Arieșului Mic, la S de vf. Curcubăta Mare, formată din fliș marno-grezos. De sub G. izvorăște Crișu Alb. Alt.: 1.486 m. Renumită pentru târgurile anuale care au loc aici, în luna iulie, pe platoul dintre vf. Găina și înălțimea numită „La Târg”.

găina (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
găiná¹ (a ~) (a boli) (pop.) (gă-i-) vb., ind. prez. 3 găineáză

găina (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
*găiná² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găina (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Găina f. pisc al Biharului înalt de 1774 m. La Sân-Petru bâlciu numit, fără cuvânt de străini, Târg-de-fete.

găinà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
găinà v. a avea găinare, a lâncezi: mă-sa găinează și se topește de pe picioare ISP.