gânguri (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÂNGURÍ, gânguresc, vb. IV.
1. Intranz. și
tranz. (Despre copiii mici) A scoate sunete disparate, încă nearticulate în cuvinte.
2. Intranz. (Despre porumbei și turturele; la
pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. [
Var.: (
2)
gunguní, gungurí vb. IV] – Formație onomatopeică.
gânguri (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gângurí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. gângurésc, imperf. 3
sg. gângureá; conj. prez. 3
să gângureáscăgângurì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gângurì v.
1. a gângăvì, de copiii cei mici:
mă alintam la sânu-i gângurind CR.; fig.
cartea unde odată am gângurit CR.;
2. a curge încet:
apa gângurește. [Onomatopee]. V.
gungurì.