gurlui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GURLUÍ, pers. 3
gúrluie, vb. IV.
Intranz. (Despre unele păsări, mai ales despre porumbei și turturele) A scoate sunete caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.
gurlui (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)gurlúi,
gurlúie, s.n. (reg.) gurguiul ulciorului.
gurlui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gurluí (a ~) vb.,
ind. prez. 3
gúrluie, imperf. 3
sg. gurluiá; conj. prez. 3
să gúrluiegurluĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)gurlúĭ n., pl.
ĭe (V.
burluĭ). Burluĭ, burlan.