gunoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GUNÓI1, gunoaie, s. n. 1. (La
sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau netrebuincioase care se aruncă.
2. Baligă amestecată cu paiele care au servit vitelor drept așternut, întrebuințată ca îngrășământ agricol organic.
3. Fir de pai, scamă, murdărie etc. care se depune pe haine, care cade în lichide etc.
4. Epitet dat unui om de nimic; lepădătură. – Din
sl. gnoĩ.gunoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GUNOÍ2, gunoiesc, vb. IV.
1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi
1 (
2).
2. Tranz. și
refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva).
3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din
gunoi1.gunoi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gunói (-oáie), s. n. –
1. Baligă. –
2. Murdărie. –
3. Resturi, rămășițe. –
Megl. gnoi. Sl. gnoi (Miklosich,
Lexicon, 131; Cihac, II, 131; Conev 71),
cf. bg. gnoj. –
Der. gunoi, vb. (a murdări, a face baligă; a îngrășa pămîntul;
refl., a putrezi, a se strica),
cf. sl.,
bg. gnojiti; îngunoi, vb. (
Mold., a îngrășa pămîntul);
gunoier, s. m. (persoană care ridică gunoiul);
gunoios, adj. (murdar, plin de jeg);
gunoiște, s. f. (băligar), din
sl. gnoiste. Mag. ganaj pare a proveni din
rom. (Candrea,
Elemente, 404).
gunoi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)gunoi, gunoaie s. n. 1. (
peior.) om de nimic; lepădătură.
2. (
tox.) heroină.
gunoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gunói s. n.,
pl. gunoáiegunoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gunoí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. gunoiésc, imperf. 3
sg. gunoiá; conj. prez. 3
să gunoiáscăgunoĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)gunóĭ n., pl.
-oáĭe (vsl. bg. rus.
gnoĭ, gunoĭ; ung.
ganaj, ganéj). Ceĭa ce rămîne și nu maĭ trebuĭe de la o lucrare, de la un joc ș. a.:
gunoĭ de la bucătărie, de la masă, dintr´o școală. Eŭf. Băligar. Găinaț. Îngrășămînt p. ogoare.
Fig. Lepădătură;
gunoĭu societățiĭ. V.
șterg.gunoì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gunoì v. a îngrășa cu gunoiu.