gudă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)gúdă s.f. (reg.)
1. cățea.
2. grijă.
3. vătaful flăcăilor în noaptea de Crăciun.
gudă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gúdă (-dă), s. f. – (
Trans. de Vest) Cățea. –
2. Prostituată. Pare a fi
der. expresivă de la o
interj. *gudu (-gudu), paralelă lui
cuțu-cuțu, și despre care nu știm dacă s-a folosit pentru a chema sau a mîngîia cîinii, sau dacă mai sugerează această ideea. –
Der. guduluș, s. m. (nume de cîine);
gudrea, s. f. (nume de cățea);
gudră, s. f. (
Mold., șmecheră);
cutră, s. f. (codoașă), cuvînt care în DAR este considerat că provine din
bg. kutra „sărac”, care nu are nuanță depreciativă, iar Scriban din
ngr. χύτρα „hîrcă”, dificil din punct de vedere fonetic;
gudărie, s. f. (
înv., măgulire);
gudura (
var. guduri),
vb. refl. (despre cîini, a se arăta mulțumit; a adula, a măguli, a linguși),
mr. gudurire, megl. (
găudire), cu
suf. expresiv. -
ura, cf. flutura (după Șeineanu,
Chien, 268, de la *
cudura, der. de la
coadă; Gaster,
Revista critică, I, 31, propunea
mag. gedély; după Meyer 133 și DAR, din
alb. gudulis „gîdil”, după Șeineanu,
Semasiol., 100, din
lat. *
catulῑre și identic cu
gîdila; după Philippide,
Principii, 44; Pascu, I, 192; Philippide, II, 663, din
lat. *
gaudulāre în loc de
gaudēre; după Körting 2382, din
lat. *
conadulāre; după Scriban din
lat. *
codulāre, de la
cauda; după Giuglea,
Dacor., II, 886; din
got. god- „purcea”, cu
suf. germ. -ulo);
gudurător, adj. (adulator);
gudurătură, s. f. (adulare, lingușire).
gudă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)gudă, gude s. f. (deț.) femeie.