grupare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GRUPÁRE, grupări, s. f. Acțiunea de
a (se) grupa și rezultatul ei; (
concr.) ceea ce se grupează laolaltă. –
V. grupa.grupare (Dicționar de neologisme, 1986)GRUPÁRE s.f. 1. Acțiunea de a (se) grupa și rezultatul ei.
2. Colectivitate unită prin idei, concepții sau interese comune; grup. ♦ (
Mil.) Întrunire temporară de subunități, unități sau mari unități diferite sub o comandă unică în vederea unei misiuni de luptă.
3. Ansamblu de atomi legați între ei, a căror prezență în molecula unei substanțe determină o funcție chimică. [<
grupa].
grupare (Marele dicționar de neologisme, 2000)GRUPÁRE s. f. 1. acțiunea de a (se) grupa. 2. grup de persoane unite prin idei, concepții, interese comune. ◊ (mil.) întrunire temporară de subunități, unități sau mari unități diferite, sub o comandă unică, în vederea unei misiuni de luptă. 3. ansamblu de atomi legați între ei, a căror prezență în molecula unei substanțe determină o funcție chimică. (< grupa)
grupare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)grupáre s. f., g.-d
art. grupắrii; pl. grupắri