grunz - explicat in DEX

grunz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
GRUNZ, grunji (grunzuri), s. m. (n.) Bucată dintr-o materie tare și sfărâmicioasă; bulgăre. ♦ Spec. Bulgăre de noroi înghețat. – Cf. alb. grundë.

grunz (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
grunz, grunji, s.m. (grúnzuri, s.n.) 1. (pop.) bucată dintr-o materie tare și sfărâmicioasă; sfărâmătură, bulgăre. 2. asperitate pe o față netedă. 3. încrețitură la marginea opincii. 4. drob de sare. 5. bulgăre de glod înghețat.

grunz (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
grunz (grunji), s. m. – 1. Bucată dintr-o materie sfărîmicioasă. – 2. Grăunte, bob. – 3. Boabă. – 4. Asperitate, zbîrcitură. – Var. (s)grunț. Mr. grundă, pl. grundz, megl. grus. Creație expresivă, bazată pe ideea de „rotunjime”, cf. glonț, bo(n)ț, și lat. grumus, it., sp. grumo, fr. grumeau (REW 3877), it. grommare „a face crustă”. Mr. prezintă un sing. analogic. reconstituit pe baza pl. Alb. grundë, krundë provine din mr. – Celelalte explicații sînt insuficiente; din mag. göröngy „colină” (Cihac, II, 502; Weigand, JB, XVI, 224); din bg. gruda „bulgăre” (Pascu, I, 194); din alb. (cf. Philippide, II, 716; Rosetti, II, 118); din alb., încrucișat cu lat. grandia (Capidan, Raporturile, 532); din sl. gruda încrucișat cu grum (Skok 70); din ngr. χόνδρος „boabă” (Giuglea, Dacor., III, 566-98); din v. germ. gruzzi „boabă” (Scriban). – Der. grunzos, grunjos, grunzuros, (s)grunțuros, gronjuros, (s)gronțuros, adj. (cu bulgări). – Cf. grum, grumaz.

grunz (Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, 1981 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
grunz s. m. / s. n., pl. grunji / grunzi, grunzuri

grunz (Dicționaru limbii românești, 1939)
grunz-, V. grunț.

grunz (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
grunz, grunji, s.m. – 1. Bucată dintr-o materie sfărâmicioasă. 2. Bulgăre: „Pună-n scaldă grunz de sare” (Calendar 1980: 111). – Cuvânt autohton, cf. alb. grundë, din rad. *grund (Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).

grunz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!grunz s. m., pl. grunji

grunz (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
grunz n. Mold. 1. drob de sare: grunji de sare pe spinare POP.; 2. bulgăre de glod înghețat: zăpada acoperise grunzii GHICA. [Ung. GÖRÖNGY, grunz: forma grunz e analogică, indusă fiind din pl. grunji].