groșiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GROȘÍȚĂ, groșițe, s. f. 1. Monedă străină de argint, care a circulat și în țările române.
2. Monedă poloneză de aramă, care a circulat și în țările române. [
Acc. și:
gróșiță] –
Gros +
suf. -iță.groșiță (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))GROȘÍȚĂ, groșițe, s. f. (
Înv.) Monedă austriacă de argint. – Din
Groș +
suf. -iță.groșiță (Dicționaru limbii românești, 1939)groșíță f., pl.
e (d.
groș).
Vechĭ. O mică monetă [!] austriacă de argint de diferite valorĭ în cursu timpuluĭ: 2, 4 și 6 parale, 2, 3 și 5 crăițarĭ, 10 și 20 de crăițarĭ, avea rolu gologanuluĭ pînă la introducerea moneteĭ de nichel. (Ĭorga, Negoț. 226).
groșiță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)groșíță s. f.,
g.-d. art. groșíței; pl. groșíțe