groază (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)groáză (-ze), s. f. –
1. Teroare, spaimă. –
2. Mulțime, puzderie, cantitate mare.
Sl. (
bg.,
sb.)
groza (Miklosich,
Slaw., Elem., 18; Cihac, II, 130); sensul 2 apare și în
slov. (
cf. amar, și
sp. de miedo). –
Der. grozav, adj. (cumplit; oribil; minunat, excelent; uriaș, nemaipomenit),
cf. bg. grozav; grozliv, adj. (
înv., îngrozitor),
cf. rus. grozlivyĭ „amenințător”;
groaznic (
var. Mold. groznic), adj. (oribil, înspăimîntător),
cf. sl. groznyĭ; groznicie, s. f. (oroare);
grozavnic, adj. (
înv., înspăimîntător);
groznicește, adv. (îngrozitor);
grozăvi, vb. refl. (
înv., a amenința; a privi cu ferocitate; a deveni cumplit sau excelent);
grozăvie, s. f. (monstruozitate; ferocitate; oroare; teroare);
grozăvenie, s. f. (oroare; fanfaronadă);
îngrozi, vb. (a speria, a înspăimînta; a amenința);
îngrozitor, adj. (cumplit, oribil);
îngrozitură (
var. îngroziciune),
s. f. (
înv., oroare).