grozav (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GROZÁV, -Ă, grozavi, -e, adj. 1. Care produce groază (prin aspect, manifestări, consecințe); groaznic, îngrozitor.
2. Care este extrem de puternic, de violent, de intens, de mare.
Vânt grozav. ♦ (Adverbial) Tare, mult; foarte, extrem de...
3. Care iese cu totul din comun prin calitățile sale; remarcabil; excepțional. ◊
Expr. A se crede grozav = a avea o părere exagerat de bună despre sine. ♦ Curajos. ◊
Expr. (Substantivat)
A face pe grozavul = a se lăuda, a se mândri (în mod nejustificat) cu calitățile sale, a se grozăvi. – Din
bg. grozav.grozav (Dicționaru limbii românești, 1939)grozáv, -ă adj. (bg.
grozav, vsl.
grozavŭ. V.
groază). Teribil, formidabil:
o artilerie grozavă). Oribil:
crimă grozavă. A te face grozav (Iron.), a-țĭ da aere de om grozav. Adv. Foarte:
mă doare grozav, urît grozav, grozav de urît (foc de urît).
grozav (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GROZAV, boier moldovean, vornic al lui Petru Rareș. A repurtat victoria de la
Feldioara (iun. 1529) asupra partizanilor lui Ferdinand I de Habsburg, adversarii lui
Ioan Zápolya, pe care îl sprijinea domnul Moldovei.
grozav (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)grozáv adj. m.,
pl. grozávi; f. grozávă, pl. grozávegrozav (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)grozav a.
1. ce insuflă groază;
2. (ironic) fulău, palavragiu:
da grozav mai ești ! [Slav. GROZAVŬ, urîcios]. ║ adv. foarte:
grozav de urît (dar și
grozav de bine).