gros (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GROS1, GROÁSĂ, groși, groase, adj.,
GROS adv.,
s. n.,
GROS, groși, s. m. I. Adj. 1. (Despre corpuri cilindrice) Care are diametrul sau circumferința mai mari decât dimensiunile obișnuite.
Trunchi gros. ◊
Intestinul gros = parte a tubului digestiv cu secțiunea mai mare cuprinsă între ileon și anus. ♦ (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Dezvoltat mult în lățime. ♦ (
Pop.; la
f.) Gravidă, însărcinată.
2. Care are volum mare, care depășește prin volum dimensiunile obișnuite; voluminos.
Carte groasă. ◊
Expr. Gros la pungă = bogat. ♦ (Despre litere) Care este mai lat decât literele obișnuite.
3. Mare, în sens vertical, de la suprafață în adâncime sau de la suprafață până la bază.
Strat gros. ◊
Expr. Gros la (sau
de)
obraz =
a) obraznic;
b) nesimțit.
Gros la piele sau
cu pielea groasă = nesimțit.
Gros la (sau
în)
ceafă sau
cu ceafa groasă = bădăran. ♦ Care este țesut
2 din fire groase (
I 1).
Haină groasă. 4. (Despre fluide) Care curge sau se împrăștie greu; dens. ♦
Fig. (Despre întuneric, umbră, ceață etc.) Adânc, compact.
II. Adj. Fig. 1. (Despre voce, glas, sunete, adesea adverbial) Adânc, grav.
2. (
Înv.) Grosolan, bădăran; incult; care trădează pe omul bădăran sau incult.
III. Adv. 1. (
Pop. și
fam.) Mult, din plin, din belșug.
Câștigă gros. 2. (
Înv.) În linii mari, superficial, în mod grosolan.
IV. S. n. 1. Partea cea mai numeroasă dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu de obiecte, de fenomene (de același fel); greu. ◊
Loc. adv. Din gros = în cantitate mare, din belșug.
2. (
Pop. și
fam.) Închisoare.
V. S. m. (
Reg.) Buștean, trunchi; bârnă (groasă). –
Lat. grossus.gros (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GROS2, groși, s. m. Măsură folosită în comerț pentru mărfuri sub formă de obiecte mici de același fel, egală cu 12 duzini, adică 144 de bucăți. ◊
Mic gros = depozit care livrează mărfuri în cantități comerciale. – Din
germ. Gros.gros (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gros (groásă), adj. –
1. Gras. –
2. Dens. –
3. Voluminos. –
4. Adînc. –
5. Mare, important, numeros. –
6. Comun, ordinar, vulgar. –
7. (
Adj. f.) Despre femei, însărcinată. –
8. (
S. m.) Bîrnă, grindă. –
9. (
S. n.) Butuc, instrument. –
10. (
S. n.) Închisoare, temniță. –
11. (
S. n.) Parte mai importantă. –
Mr.,
megl.,
istr. gros. Lat. grŏssum (Pușcariu 741; Candrea-Dens., 768; REW 3881; DAR),
cf. it.,
port. grosso, prov.,
fr.,
cat. gros, sp. grueso. Pentru
der. uzului 10 din 9,
cf. Bogrea,,
Dacor., III, 411. –
Der. grosime, s. f. (circumferință;
înv., gros, parte mai importantă;
înv., grosolănie);
groșar, s. m. (temnicer);
grosărit (
var. grosărie),
s. n. (contribuție cerută de obicei în
sec. XVIII de către așa numiții
ispravnici de județ delicvenților care doreau să scape de închisoare);
grosoman, s. m. (mojic, bădăran), cu
suf. expresiv -
man; groscior, s. n. (smîntînă);
grosciori, vb. (a scoate caimacul);
îngroșa, vb. (a face să fie gros; a crește, a spori; a se îngrășa; a deveni dens, a condensa; a lăsa grea o femeie; a da importanță);
îngroșetor, adj. (care se îngrașă, care îngroașă);
îngroșetură, s. f. (acțiunea de a spori sau a deveni dens). – Din
rom. provin
rut. grušati se „a se prinde laptele”,
gruševina „lapte prins” (Capidan,
Dacor., II, 677).
gros (Dicționaru limbii românești, 1939)gros, groásă adj. (lat.
grŏssus, it. pg.
grosso, pv. fr. cat.
gros, sp.
grueso). Lat în toate direcțiunile (vorbind de lucrurile lungĭ în ceĭa ce privește volumu lor transversal):
fir, trunchĭ, stîlp, om gros. Des, dens:
lapre gros. Fem. (Serbia). Gravidă (ca fr.
grosse).
Fig. Grav, jos:
voce, notă groasă. Nesimțitor, impertinent:
obraz gros. Grosolan, aspru, greŭ:
vorbe groase. Prost:
cap gros. Gros de (saŭ
la)
obraz, obraznic, nesimțitor.
Gros de (saŭ
la saŭ
în)
ceafă, grosolan, barbar, ordinar:
Bulgăroĭ cu ceafa groasă (Em.).
Gros la (saŭ
de)
cap, la minte, prost.
Gros la pungă, bogat. S. n., pl.
urĭ. Butuc gros de fixat picĭoarele criminalilor.
Fig. (pin [!] aluz. la butuc). Arest, închisoare:
a băga pe cineva la gros. Partea cea maĭ groasă (maĭ mare) a unuĭ lucru, duĭumu:
grosu armateĭ (ca it.
il grosso dell´esército). Adv.
Fam. Mult:
a cîștiga, a bea, a cheltui, a juca gros (a juca pe gros, pe sume marĭ).
Din gros, în mare cantitate:
fura din gros (VR. 1915, 5, 286).
gros (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GROS [gro],
Antoine, baron (1771-1835), pictor francez. Elev al lui
L. David. Compoziții istorice care, prin mișcarea și patetismul lor, vestesc romantismul („Bonaparte la podul de la Arcole”, „Câmpul de bătălie de la Eylau”, „Bonaparte vizitând ciumații de la Jaffa”).
gros (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)gros, groși, s.m. –
1. Adâncime, profunzime: „Sare-n vânt, sare-n pământ, / Sare 'naltu norilor / Și-n groșii pământului” (Bilțiu 1996: 95; Mânău).
2. Buștean, butuc gros (Dariu Pop 1938). Groși și Groșii Țibleșului, localități în jud. Maramureș. – Lat. grossus.
gros (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gros1 adj. m.,
pl. groși; f. groásă, pl. groásegros (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gros2 (buștean, bârnă)
s. m.,
pl. groșigros (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gros3 (majoritate, închisoare)
s. n.gros (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gros a.
1. de volum mare (în opozițiune cu
subțire):
lemn gros; 2. des:
fir gros; 3. ordinar:
postav gros; 4. prost:
cap gros; 5. fig. grosolan:
vorbe groase. [Lat. GROSSUS]. ║ n.
1. partea cea mai groasă:
grosul arborelui; 2. partea cea mai însemnată:
grosul armatei. ║ adv. mult:
a cheltui, a juca gros.