gropniță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GRÓPNIȚĂ, gropnițe, s. f. 1. Încăpere situată între pronaosul și naosul unei biserici, în care de obicei se găsesc mormintele ctitorilor.
2. Cavou, criptă, mormânt sau cimitir situate lângă o biserică. – Din
bg. grobnica (influențat de
groapă).
gropniță (Dicționaru limbii românești, 1939)grópniță f., pl.
e și (est)
ĭ (vsl.
grobĭnica, rus.
-ica, gropniță. V.
groapă). Cimitir în curtea uneĭ bisericĭ (Vechĭ). Osuariŭ, becĭu în care se adună oasele săracilor dezgropațĭ. Cavoŭ. Groapă părăsită la o mină. V.
grobnic.gropniță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)grópniță s. f.,
g.-d. art. grópniței; pl. grópnițegropniță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gropniță f. (termen învechit) cimitir într’o biserică.