gropit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GROPÍT, -Ă, gropiți, -te, adj. (
Reg.; despre locuri, terenuri) Care are (multe) gropi. – Din
groapă.gropit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gropít (
reg.)
adj. m.,
pl. gropíți; f. gropítă, pl. gropíte