grohoti (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))GROHOTÍ, pers. 3
grohotește, vb. IV.
Intranz. 1. (Despre pietre) A face zgomot rostogolindu-se.
2. (Despre porci) A grohăi. – Slav (
v. sl. grohotati).
grohoti (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)grohotí (a ~) vb.,
ind. prez. 3
sg. grohotéște, imperf. 3
sg. grohoteá; conj. prez. 3
să grohoteáscăgrohotì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)grohotì v. a se sfărâma (vorbind de stânci):
s´aud grohotind bolovanii. [Rus. GROHOTATI, a bubui].