grivei (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GRIVÉI, grivei, adj. (
Reg.; adesea substantivat) Griv. –
Griv +
suf. -ei.griveĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)grivéĭ m. (d.
griv). Nume de cîne [!].
grivei (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)grivéi (
reg.)
adj. m.,
pl. grivéigrivei (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*Grivéi (nume de câine)
s. propriu
m.