granată (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GRANÁTĂ, granate, s. f. V. grenadă.granată (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))GRANÁTĂ2, granate, s. f. (
Bot.;
Înv. și
reg.) Rodie. –
Lat. lit. [malum]
granatum.granată (Dicționar de neologisme, 1986)GRANÁTĂ1 s.f. v.
granat.
granată (Dicționar de neologisme, 1986)GRANÁTĂ2 s.f. v.
grenadă.
granată (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)granátă (granáte), s. f. –
1. Rodie. –
2. Silicat natural de calciu. –
3. Proiectil ușor. –
Var. (
înv.)
granat, grenat, grănat. Lat. (malum) granatum (
sec. XVIII). Este dublet de la
grenadă, s. f. (proiectil ușor), din
fr. grenade. –
Der. granatar, s. m. (
înv., grenadier);
grenadir, s. m. (
înv., grenader), din
germ. Grenadier; grenadier, s. m. din
fr. grenadier.granată (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))GRANÁTĂ1 s. f. v. grenadă.granată (Dicționaru limbii românești, 1939)*granátă f., pl.
e (it.
granata, d.
grano, grăunte; fr.
grenade). Rodie. Mică bombă explozivă care se aruncă în dușmanĭ (deja la N. Cost. 2, 107). Ornament care reprezentă [!] o granată explodînd și care se poartă pe uniformele militare. – Și
grenadă (barb. fr.). V.
cumbara.granată (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)granátă (rodie) (rar)
s. f.,
g.-d. art. granátei; pl. granátegranată (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)granată f. glonț plin de praf ce s´asvârle cu mâna în mijlocul dușmanului:
aruncând în creștini granate și pietre BĂLC. [Nemț. GRANATE, obuz].