granat - explicat in DEX

granat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
GRANÁT¹, granați, s. m. Plantă erbacee aromatică cu frunze lobate și cu flori albe sau galbene (Chrysanthemum parthenium). – Et. nec.

granat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
GRANÁT², granate, s. n. Silicat natural de calciu, de magneziu, de fier, de mangan, de aluminiu sau de crom, întrebuințat ca piatră de șlefuit sau, în stare pură (de culoare roșie), ca piatră semiprețioasă. – Din germ. Granat.

granat (Dicționar de neologisme, 1986)
GRANÁT s.n. Mineral cristalizat, aflat în rocile eruptive și în unele roci sedimentare sau metamorfice, folosit ca piatră de șlefuit sau ca piatră prețioasă. [Pl. -te, (s.m.) -ți. / cf. germ. Granat, it. granato].

granat (Dicționar de neologisme, 1986)
GRANÁT s.m. Plantă erbacee aromatică cu flori albe și galbene; rodie. [Var. granată s.f. / < it. granato, cf. lat. granatum].

granat (Marele dicționar de neologisme, 2000)
GRANÁT¹ s. n. silicat natural de calciu, fier, magneziu, aluminiu sau crom, cristalizat, de culoare roșie, din rocile eruptive, folosit ca piatră de șlefuit sau ca piatră prețioasă. (< germ. Granat)

granat (Marele dicționar de neologisme, 2000)
GRANAT² s. m. plantă erbacee aromatică cu frunze lobate și flori albe sau galbene. (< lat. granatum)

granat (Dicționaru limbii românești, 1939)
*granát m. (lat. granatum. V. grenat). Rodiŭ. Piretru, ĭarbă amară, mătrice saŭ poala sfinteĭ Mariĭ, o plantă din familia compuselor (pyréthrum [chrysánthemum saŭ tanacétum] parthénium), aromatică și înrudită cu tarhonu. (Capitulele eĭ uscate și pisate ucid insectele. Crește și pin [!] Dobrogea). S. n., pl. e. Grenat (pl. urĭ). O stofă de fir și de bumbac.

granat (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
GRANÁT¹ (‹ germ.) s. n. Silicat natural de calciu, fier, magneziu, mangan, aluminiu sau crom, sticlos, frecvent roșu-brun, galben, verde sau negru. Cele mai importante varietăți de g. sunt: almandinul, piropul, spessartinul, grossularul, andraditul, hessonitul și uwarowitul. Se formează în cadrul metamorfismului de contact prin acțiunea magmelor acide asupra rocilor carbonate. Se găsește în șisturile cristaline, în skarne și în aluviuni, fiind utilizat uneori ca abraziv sau ca piatră semiprețioasă.

granat (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
GRANÁT² (‹ lat. granatus) s. m. Plantă erbacee, aromatică, din familia compositelor, înaltă de 40-70 cm, cu frunze lobate și flori albe sau galbene dispuse în capitule (Chrysanthemum parthenium).

granat (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
granát¹, -e, (grănat), s.n. – 1. Salbă de mărgele pe care o poartă fetele sau nevestele la gât: „Are mândra un grănat, / Ce l-a țesut cu oftat” (Lexic reg.; Chioar). 2. Piatră semiprețioasă de culoare roșie. – Lat. granatum.