goștinar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GOȘTINÁR, goștinari, s. m. Slujbaș însărcinat cu
încasarea goștinei. –
Goștină +
suf. -ar.goștinar (Dicționaru limbii românești, 1939)goștinár m. Acela care strîngea goștina.
goștinar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)goștinár (
înv.)
s. m.,
pl. goștinárigoștinar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)goștinar m. od. cel ce strângea goștina.