goană (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GOÁNĂ, goane, s. f. 1. Deplasare cu pași mari și repezi; urmărire în fugă. ◊
Loc. vb. A pune (pe cineva)
pe goană sau
a lua (pe cineva)
la goană = a goni; a fugări. ♦ Viteză mare cu care se deplasează un vehicul; grabă mare cu care se deplasează o ființă.
2. Vânătoare (cu gonaci și câini); haită.
3. (Rar) Prigoană, persecuție.
4. (
Pop.) Împerechere a vacii cu taurul. – Din
goni (derivat regresiv).