gospodărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GOSPODĂRÍE, gospodării, s. f. 1. Totalitatea bunurilor care constituie averea (imobilă a) unui locuitor, îndeosebi a unui țăran (și a familiei sale); casă
1. ♦ Unitate formată dintr-o locuință și din persoanele (înrudite) care o locuiesc, trăind în comun; persoanele (înrudite) care locuiesc împreună, având buget comun și valorificând în comun bunurile dobândite prin munca lor.
2. Activitate casnică (a gospodinei); menaj.
3. (Ieșit din uz) Unitate de producție agricolă, de prestări de servicii etc. (de stat, cooperatistă sau particulară).
4. Conducere, administrare a unui bun, a unei instituții (publice) etc.; instituție sau ansamblu de instituții care asigură această conducere, administrare.
Gospodărie comunală. –
Gospodar +
suf. -ie.gospodărie (Dicționaru limbii românești, 1939)gospodăríe f. (d.
gospodar). Căsnicie, averea unuĭ gospodar (casa, mobilele, vitele ș. a.). Conducerea acesteĭ căsniciĭ, administrațiunea caseĭ, menaju:
a te ocupa de gospodărie.gospodărie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gospodăríe s. f.,
art. gospodăría, g.-d. art. gospodăríei; pl. gospodăríi, art. gospodăríilegospodărie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gospodărie f.
1. od. administrațiune:
gospodăria Statului; 2. azi, Mold. economia casei, menaj:
ți s’a îngreunat și gospodăria CR.;
3. zestrea moșiei:
moșia cu toată gospodăria.