goniță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÓNIȚĂ, gonițe, s. f. Insectă coleopteră cu aripile negre și abdomenul galben, care înoată învârtindu-se foarte repede la suprafața apei
(Gyrinus natator). –
Goni +
suf. -iță.goniță (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)goníță,
goníțe, s.f. (reg.)
1. insectă coleopteră cu aripile negre și abdomenul galben, care înoată învârtindu-se foarte repede la suprafața apei.
2. (reg.) turmă de vaci care trece pe drum; cârd gălăgios de copii care trece alergând pe drum.
goniță (Dicționaru limbii românești, 1939)góniță f., pl.
e (d.
goană). Timpu goniriĭ vacilor de către taur. Vacă gonită de taur.
Iron. Femeĭe care umblă mult pe stradă. Adv.
A umbla gonița, a te ține tot de plimbărĭ.
goniță (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)góniță, adj. –
1. Ud, fleașcă, leoarcă: „Și dacă se ducé, ziné tăt goniță până la brâu, că umbla pân ierburile ude și p'îngă râu” (Memoria 2004-bis: 1281).
2. Animal „în călduri” (se referă de obicei la vacă). – Din goni (< sl. goniti) + -iță.
goniță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)góniță s. f.,
g.-d. art. góniței; pl. gónițe