goliciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GOLICIÚNE, goliciuni, s. f. 1. Starea omului gol
2;
p. ext. părțile goale ale trupului. ♦ Starea omului zdrențăros, sărac.
2. Starea unui loc gol
2, lipsit de vegetație, sărac, pustiu.
3. Fig. Aspectul real (și neplăcut, crud) al unui lucru, al unei soluții etc. –
Gol2 +
suf. -iciune.goliciune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)goliciúne s. f.,
g.-d. art. goliciúnii; pl. goliciúnigoliciune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)goliciune f.
1. starea celui gol;
2. starea plantei desfrunzite, a casei deșertate.
golicĭune (Dicționaru limbii românești, 1939)golicĭúne f. (d.
gol, golit). Starea omuluĭ, gol, nuditate. Lipsă de oamenĭ, de arborĭ, de mobile;
golicĭunea uneĭ țărĭ, uneĭ case.