gogonea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GOGONEÁ, gogonele, s. f. (Mai ales la
pl.) Fructul neajuns la maturitate al pătlăgelelor roșii, de culoare verde sau verde-roșiatică, din care se fac murături. –
Gogon (
reg. „mic obiect sferic” –
et. nec.) +
suf. -ea.gogonea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gogoneá s. f.,
art. gogoneáua, g.-d. art. gogonélei; pl. gogonéle, art. gogonélelegogoneà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gogoneà f. ardeiu mic și rotunjor. [V.
gogon].