gogomănie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GOGOMĂNÍE, gogomănii, s. f. (
Fam. și
depr.) Prostie, neghiobie (comisă de cineva). [
Var.:
gugumăníe s. f.] –
Gogoman +
suf. -ie.gogomănie (Dicționaru limbii românești, 1939)gogomăníe f. (d.
gogoman). Mare prostie. – În Munt.
gugu-.gogomănie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gogomăníe (
fam.)
s. f.,
art. gogomănía, g.-d. art. gogomăníei; pl. gogomăníi, art. gogomăníilegogomănie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gogomănie f. prostie mare.