godin - explicat in DEX

godin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
GÓDIN¹, godini, s. m. (Reg.) Godac. – Et. nec. Cf. godac.

godin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
GODÍN², godinuri, s. n. Sobă de fier (cilindrică) folosită la încălzit. [Var.: godén s. n.] – Din fr. Godin (n. pr.).

godin (Dicționar de neologisme, 1986)
GODÍN s.n. Sobă de fier de obicei cilindrică, folosită la încălzit. [Pl. -nuri, -ne, var. goden s.n. / < fr. Godin – nume propriu].

godin (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
godín (-ne), s. n. – Sobă de fier. De la o marcă de fabrică. Cf. Graur, Viața rom., 1940, nr. 3, p. 110.

godin (Dicționaru limbii românești, 1939)
gódin m. (pmt. din care vine godinac). Est. Godac înțărcat, gîrmăț, purcel cam de un an („porc de 7-8 lunĭ” în Șez. 30, 292). – Și fem. -ă. La Delv. gódină, pl. e și ĭ. Un fel de pepene galben, poate cantalup.

godin (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
GODIN [godẽ], Jean-Baptiste André (1817-1888), industriaș francez. A construit o fabrică de aparate pentru încălzire.

godin (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
godín, -i, s.m. – Godac, purcel (până la un an): „Cu untuț din godinaș” (Memoria 2001: 8). – Cf. godac (< sl. godu „an” + -an).

godin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
gódin¹ (purcel) (reg.) s. m., pl. gódini

godin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
godín² (sobă) s. n., pl. godínuri

godin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
godin m. Mold. V. godac.