goangă - explicat in DEX

goangă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
GOÁNGĂ, goange, s. f. (Pop.) Insectă (mică), gânganie. ◊ Expr. (Glumeț) A spune goange = a spune fleacuri, minciuni. A se ține de goange = a fi neserios, a face farse, glume (nepotrivite). – Probabil formație onomatopeică.

goangă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
goangă, goange s. f. (glum.) 1. fleac. 2. minciună.

goangă (Dicționaru limbii românești, 1939)
goángă (oa dift.) f., pl. e (var. din gîngă, gînganie). Vest. Gînganie, insect [!]. Goanga (Btș. Dobr.), gogorița, bordea, caŭa, buzguroĭu. V. gongărie.

goangă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
goángă, s.f. – 1. Nume generic pentru insecte. 2. Șină de lemn, utilizată în exploatarea forestieră: „Un mijloc mai perfecționat de deplasare a lemnului la drumul de acces era goanga, care funcționa după principiul șinelor, doar că acestea nu erau din fier, ci din lemn; trunchiul glisa, fiind tras de cai” (Dăncuș 1986). – Formă onomatopeică (MDA).

goangă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
goángă s. f., g.-d. art. goángei; pl. goánge

goangă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
goangă f. insectă mică: bâzăitoarea bâzăe ca o goangă ISP. [Onomatopee: sunetul gâng (v. gânganie) sau gong imită bâzăitul insectelor].