goangă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GOÁNGĂ, goange, s. f. (
Pop.) Insectă (mică), gânganie. ◊
Expr. (Glumeț)
A spune goange = a spune fleacuri, minciuni.
A se ține de goange = a fi neserios, a face farse, glume (nepotrivite). – Probabil formație onomatopeică.
goangă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)goangă, goange s. f. (glum.) 1. fleac.
2. minciună.
goangă (Dicționaru limbii românești, 1939)goángă (
oa dift.) f., pl.
e (var. din
gîngă, gînganie).
Vest. Gînganie, insect [!].
Goanga (Btș. Dobr.), gogorița, bordea, caŭa, buzguroĭu. V.
gongărie.goangă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)goángă, s.f. –
1. Nume generic pentru insecte.
2. Șină de lemn, utilizată în exploatarea forestieră: „Un mijloc mai perfecționat de deplasare a lemnului la drumul de acces era goanga, care funcționa după principiul șinelor, doar că acestea nu erau din fier, ci din lemn; trunchiul glisa, fiind tras de cai” (Dăncuș 1986). – Formă onomatopeică (MDA).
goangă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)goángă s. f.,
g.-d. art. goángei; pl. goángegoangă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)goangă f. insectă mică:
bâzăitoarea bâzăe ca o goangă ISP. [Onomatopee: sunetul
gâng (v.
gânganie) sau
gong imită bâzăitul insectelor].