gnostic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GNÓSTIC, -Ă, gnostici, -ce, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Care aparține gnosticismului, privitor la gnosticism.
2. S. m. și
f.,
adj. (Persoană, gânditor) care aderă la gnosticism, susține gnosticismul. – Din
fr. gnostique.gnostic (Dicționar de neologisme, 1986)GNÓSTIC, -Ă adj. Referitor la cunoaștere, de cunoaștere. //
s.m. și f. Adept al gnosticismului. [< fr.
gnostique].
gnostic (Dicționar de neologisme, 1986)-GNÓSTIC Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) cunoaștere”. [< fr.
-gnostique, cf. gr.
gnosis – cunoaștere].
gnostic (Marele dicționar de neologisme, 2000)GNÓSTIC1, -Ă I.
adj. referitor la cunoaștere. II. adj., s.m. f. (adept) al gnosticismului. (< fr.
gnostique)
gnostic (Marele dicționar de neologisme, 2000)-GNÓSTIC2 elem. gnoseo-.
gnostic (Dicționaru limbii românești, 1939)*gnóstic, -ă adj. și s. (vgr.
gnostikós, d.
gnósis, cunoaștere. V.
dia- și
prognostic). M. pl. Filosofĭ [!] religioșĭ care pretind că aŭ o știință perfectă și transcendentă despre natura și atributele luĭ Dumnezeŭ. V.
Crăcĭun.gnostic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gnóstic adj. m.,
s. m.,
pl. gnóstici; adj. f.,
s. f. gnóstică, pl. gnóstice