glorie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GLÓRIE, glorii, s. f. Onoare, mărire, slavă adusă unei persoane, unui eveniment etc.; faimă, renume obținut de cineva sau de ceva pentru fapte ori pentru însușiri excepționale. ♦ Persoană de mare valoare. – Din
lat.,
it. gloria.glorie (Marele dicționar de neologisme, 2000)glórie s.f. 1. Strălucire, renume prin virtuți excepționale; onoare, slavă.
2. Om deosebit de valoros; celebritate.
3. Aureolă luminoasă în formă de fascicul radial (în pictură, sculptură, decorație), simbolizând sfințenia. (< lat., it.
gloria)
glorie (Dicționar de neologisme, 1986)GLÓRIE s.f. 1. Strălucire, renume obținut prin virtuți excepționale; onoare, slavă.
2. Persoană deosebit de valoroasă. [Pron.
-ri-e, gen.
-iei. / < lat.
gloria, cf. it.
gloria].
glorie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)glórie (glórii), s. f. – Onoare, mărire, slavă.
Lat. gloria (
sec. XIX). –
Der. glorios, adj.;
glorifica, vb.glorie (Dicționaru limbii românești, 1939)*glórie f. (lat.
gloria). Onoare, strălucire, faĭmă cîștigată pin [!] virtute, talent, vitejie:
glorie literară, artistică, științifică, militară; gloria unuĭ secul [!], uneĭ societățĭ. Glorie lui! Onoare, cinste, mărire, slavă luĭ!
glorie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)glórie (-ri-e) s. f.,
art. glória (-ri-a), g.-d. art. glóriei; pl. glórii, art. glóriile (-ri-i-)glorie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)glorie f.
1. slavă, renume pentru merite extraordinare;
2. grandoare, splendoare:
în culmea gloriei sale; 3. onoruri date divinității:
glorie lui Dumnezeu.